Robotul Flame este cel mai avansat robot din lume din punct de vedere al mersului uman. El a fost inventat de cercetatorii de la Universitatea TU Delft, din Olanda.
Robotul Flame, cantareste 15 kilograme si are 1.3 metri inaltime. Flame se poate deplasa cu 0,45 de metri pe secunda. Robotul Flame are 7 motoare si un senzor de inertie care il ajuta sa ramana in picioare, sa isi pastreze echilibrul si na nu faca miscari nefiresti. Modelul Flame poate sa coboare pe scari, cu conditia ca acestea sa nu depaseasca 8 mm inalitime.
Acest robot este cu atat mai special cu cat multe alte proiecte de roboti cu mers umanoid au esuat. Acestia aveau o raza mica de miscare, paseau ciudat si aveau miscari fragmentate.
"Mersul uman e foarte asemanator cu o cadere controlabila in fata. Metoda folosita pentru Flame inlocuieste mersul ciudat, sacadat al majoritatii robotilor cu modul natural si eficient de deplasare al oamenilor", au declarat cercetatorii de la TU Delft.
Robotul Flame le va permite oamenilor de stiinta sa inteleaga mai bine deficientele locomotorii ale oamenilor, dar si sa creeze echipamente de recuperare si antrenament mai performante. Printre obiectivele fixate pentru viitor de cercetatorii de la TU Delft se afla si realizarea robotilor care sa poata invata, sa vada si care sa poata alerga.
Sursa: Hit
joi, 12 iunie 2008
marți, 10 iunie 2008
Scopul existentei noastre (continuare)
Aşa cum afirmă Samael Aun Weor „Gnoza este un funcţionalism foarte natural al conştiinţei; o PHILOSOPHIA PERENNIS ET UNIVERSALIS”. Fără îndoială, Gnoza este cunoaşterea iluminată de Misterele Divine, rezervată şi revelată unei elite autoselecţionate. Cuvântul „Gnosticism” închide înăuntrul structurii sale gramaticale ideea de sisteme sau curente dedicate studiului Gnozei.
Acest Gnosticism implică o serie coerentă, clară, precisă de elemente fundamentale, verificabile prin intermediul experienţei mistice directe: „Blestemul din punct de vedere ştiinţific şi filozofic”, „Adam şi Eva din Geneza Ebraică”, „Păcatul Originar şi ieşirea din Paradis”, „Misterul lui Lucifer-Nahuatl”, „Moartea Sinelui Însuşi”, „Puterile Creatoare”, „Esenţa Salvator-ului Salvandus”, „Misterele Sexuale”, „Cristosul Intim”, „Şarpele Ignic al Puterilor Noastre Magice”, „Coborârea în Infernuri”, „Întoarcerea în Eden”, „Darul lui Lucifer” etc.
Cel care nu s-a preocupat niciodată să sondeze în profunzime fundamentele doctrinare ale eternei Gnoze poate cădea uşor în tentaţia de a-şi forma o idee rapidă despre ceea ce implică această cunoaştere şi, în consecinţă, prea puţin obiectivă şi reală. Secole de-a rândul oamenii au ignorat postulatele gnostice despre condiţia omului în cadrul creaţiei. Este indubitabil că umanitatea a degenerat o dată cu trecerea secolelor şi, pentru a dovedi aceasta, este de ajuns să ne uităm la întunecatele pagini ale istoriei negre şi ne vom da seama că în loc să devenim mai buni, am devenit mai răi în toate privinţele.
Mulţumită Gnozei mistica poate să devină ştiinţifică şi ştiinţa să devină religioasă. Astfel se traversează abisul creat de intelect, între ceea ce numim Dumnezeu şi om, ca protagonist al creaţiei. Este evident că finalitatea ştiinţei JINA sau Gnostice este trezirea în om a tuturor posibilităţilor sale latente infinite. Această muncă este cunoscută în argoul gnostic ca “autorealizarea intimă a Fiinţei”.
Obiectivul Gnozei (sau ştiinţa autocunoaşterii revelatoare) nu este ceva care se bazează pe himere nesubstanţiale sau erezii dogmatice, cum au dat de înţeles partizanii dogmatismului religios din toate vremurile. Dimpotrivă, Gnoza a fost, este şi va fi mereu SUMMUM-UL CUNOAŞTERII ETERNE, ce a permis tuturor formelor filosofice, mistice sau religioase să pătrundă pe terenul adevărurilor absolute şi, în acest mod, să poată oferi umanităţii un drum de urmat pentru a ajunge până la regatul imutabil al adevărului.
Cert este, cum bine arăta Samael Aun Weor, că adevărul este „necunoscutul clipă de clipă şi de aceea se află în profunda intimitate a fiecărei fiinţe umane”. „ADEVĂRUL, înţeles ca atare, nicicând n-ar putea fi închis într-o carte sau rostit într-un discurs, fiecare trebuie să-l evoce, să-l creeze şi să-l dezvolte…” Şi, de aceea, doar printr-un efort suprauman, aceia ce perseverează în căutarea lui vor putea, într-o zi, să-l încarneze şi astfel să reuşească să cristalizeze, înăuntrul lor înşişi, misterul ÎNCARNĂRII FIINŢEI.
A cristaliza FIINŢA filosofiei secrete nu este o chestiune de concepte sau de păreri ideologice. Este vorba, deci, de o disciplină asumată în mod voluntar, practicată în mod neîncetat până la a reuşi, după multiple eforturi fizice, etice sau spirituale, să atingem şi să trăim în aspectul nostru psihobiologic teribila realitate ce dă formă spiritului nostru divin.
Pentru a obţine ceva este necesar să cunoaştem metoda ce trebuie să ne conducă la acel scop şi, fiind vorba de a obţine ceea ce este originea existenţei noastre, ceea ce este dincolo de timp şi de relativitate (cu toate variantele sale), este evident că avem nevoie de un ghid solid capabil să ne garanteze triumful final ca răsplată la necurmatele noastre lupte.
Este de prisos să spunem că scopul nostru nu este să redefinim Gnoza, căci ea, în ea însăşi, este AUTOSUFICIENTĂ, AUTODIDACTICĂ şi AUTOCONGNOSCIBILĂ. De aici apare ideea că „Gnoza aparţine intimităţii sacre a fiecărui individ”. Vrem doar să precizăm, înaintea verdictului solemn al conştiinţei publice, acei parametri care identifică din punct de vedere filosofic şi metafizic poziţiile pe care gnosticismul tuturor vremurilor le-a susţinut în cadrul contextului doctrinar.
Multe se spun, în zilele noastre, cu privire la lumea sectelor sau a pseudoreligiilor care azi constituie un adevărat labirint ideologic. Peste tot se ridică voci împotriva multor doctrine care, oferind un paradis pământesc, reuşesc doar să cufunde omul într-un infern de confuzii constante ce duce, în mod invariabil, la cel mai teribil scepticism şi decepţie morală şi spirituală.
Unii filosofi înţelepţi au spus: „Gnoza întotdeauna apare în momente cruciale încare umanitatea se simte deposedată de principiile sale divine şi îi oferă atunci omului o nouă viziune cu privire la motivul existenţei sale şi al creaţiei însăşi”. Gnoza se bazează pe fapte şi se ofileşte în abstracţiile subiective ale intelectualismului. Gnoza dezvăluie în manieră ştiinţifică tot ceea ce este cuprins în diversele tratate ce au provenit de la acei bărbaţi sau femei care în lume au cunoscut FIINŢA.
Talmudul ebraic, Biblia Creştină, Bhagavad-Gita, Dhammapada, Cartea Prefacerilor, Coranul etc. etc. etc. sunt toate opere preasfinte ce au fost revelate de FIINŢĂ acelor puţini care au îndrăznit „să renunţe la tot pentru a găsi totul”.
Neîndoielnic, acei puţini au ştiut să interpreteze sfintele doctrine pentru că nu s-au lăsat îmbuteliaţi în raţionalismul speculativ, fugind în fiecare clipă de interpretările literale ce produc doar fanatisme sfâşietoare ce înnebunesc mulţimile. Gnosticii dispreţuim litera care ucide şi căutăm spiritul care dă viaţă. Pentru a înţelege eternele adevăruri trebuie să ne debarasăm de tot felul de prejudecăţi sociale, de tradiţii dogmatice şi de temeri de tot felul pentru ca, atunci, să putem experimenta cruda realitate a ceea ce este divin…
Ceea ce numim în argoul religios ca DUMNEZEU (creatorul) şi OMUL (ca şi creaţie) constituie o pereche indisolubilă care, din nefericire, s-a separat când acesta din urmă a uitat de primul şi a căzut în adorarea de sine însuşi şi a formelor materiale ce îi condiţionează somnul său permanent. Gnoza întotdeauna ne va invita la trezire şi de aceea insistă, în mod cicălitor, asupra necesităţii de a activa toate mecanismele psihice şi biologice cu care am fost dotaţi din zorii creaţiei, pentru ca într-o zi să ne deschidem ochii şi să asistăm la maiestatea ce-l învăluie pe Tatăl tuturor lucrurilor…
Să spunem, pentru a încheia această introducere, că „DUMNEZEU NU ARE FII PREFERAŢI, DAR ARE FII CARE-L PREFERĂ”. Apocalipsa Creştină subliniază: „Din vremurile profeţilor, cerul se ia cu asalt şi doar cei curajoşi l-au cucerit”.
Acest Gnosticism implică o serie coerentă, clară, precisă de elemente fundamentale, verificabile prin intermediul experienţei mistice directe: „Blestemul din punct de vedere ştiinţific şi filozofic”, „Adam şi Eva din Geneza Ebraică”, „Păcatul Originar şi ieşirea din Paradis”, „Misterul lui Lucifer-Nahuatl”, „Moartea Sinelui Însuşi”, „Puterile Creatoare”, „Esenţa Salvator-ului Salvandus”, „Misterele Sexuale”, „Cristosul Intim”, „Şarpele Ignic al Puterilor Noastre Magice”, „Coborârea în Infernuri”, „Întoarcerea în Eden”, „Darul lui Lucifer” etc.
Cel care nu s-a preocupat niciodată să sondeze în profunzime fundamentele doctrinare ale eternei Gnoze poate cădea uşor în tentaţia de a-şi forma o idee rapidă despre ceea ce implică această cunoaştere şi, în consecinţă, prea puţin obiectivă şi reală. Secole de-a rândul oamenii au ignorat postulatele gnostice despre condiţia omului în cadrul creaţiei. Este indubitabil că umanitatea a degenerat o dată cu trecerea secolelor şi, pentru a dovedi aceasta, este de ajuns să ne uităm la întunecatele pagini ale istoriei negre şi ne vom da seama că în loc să devenim mai buni, am devenit mai răi în toate privinţele.
Obiectivul Gnozei (sau ştiinţa autocunoaşterii revelatoare) nu este ceva care se bazează pe himere nesubstanţiale sau erezii dogmatice, cum au dat de înţeles partizanii dogmatismului religios din toate vremurile. Dimpotrivă, Gnoza a fost, este şi va fi mereu SUMMUM-UL CUNOAŞTERII ETERNE, ce a permis tuturor formelor filosofice, mistice sau religioase să pătrundă pe terenul adevărurilor absolute şi, în acest mod, să poată oferi umanităţii un drum de urmat pentru a ajunge până la regatul imutabil al adevărului.
Cert este, cum bine arăta Samael Aun Weor, că adevărul este „necunoscutul clipă de clipă şi de aceea se află în profunda intimitate a fiecărei fiinţe umane”. „ADEVĂRUL, înţeles ca atare, nicicând n-ar putea fi închis într-o carte sau rostit într-un discurs, fiecare trebuie să-l evoce, să-l creeze şi să-l dezvolte…” Şi, de aceea, doar printr-un efort suprauman, aceia ce perseverează în căutarea lui vor putea, într-o zi, să-l încarneze şi astfel să reuşească să cristalizeze, înăuntrul lor înşişi, misterul ÎNCARNĂRII FIINŢEI.
Pentru a obţine ceva este necesar să cunoaştem metoda ce trebuie să ne conducă la acel scop şi, fiind vorba de a obţine ceea ce este originea existenţei noastre, ceea ce este dincolo de timp şi de relativitate (cu toate variantele sale), este evident că avem nevoie de un ghid solid capabil să ne garanteze triumful final ca răsplată la necurmatele noastre lupte.
Este de prisos să spunem că scopul nostru nu este să redefinim Gnoza, căci ea, în ea însăşi, este AUTOSUFICIENTĂ, AUTODIDACTICĂ şi AUTOCONGNOSCIBILĂ. De aici apare ideea că „Gnoza aparţine intimităţii sacre a fiecărui individ”. Vrem doar să precizăm, înaintea verdictului solemn al conştiinţei publice, acei parametri care identifică din punct de vedere filosofic şi metafizic poziţiile pe care gnosticismul tuturor vremurilor le-a susţinut în cadrul contextului doctrinar.
Multe se spun, în zilele noastre, cu privire la lumea sectelor sau a pseudoreligiilor care azi constituie un adevărat labirint ideologic. Peste tot se ridică voci împotriva multor doctrine care, oferind un paradis pământesc, reuşesc doar să cufunde omul într-un infern de confuzii constante ce duce, în mod invariabil, la cel mai teribil scepticism şi decepţie morală şi spirituală.
Unii filosofi înţelepţi au spus: „Gnoza întotdeauna apare în momente cruciale încare umanitatea se simte deposedată de principiile sale divine şi îi oferă atunci omului o nouă viziune cu privire la motivul existenţei sale şi al creaţiei însăşi”. Gnoza se bazează pe fapte şi se ofileşte în abstracţiile subiective ale intelectualismului. Gnoza dezvăluie în manieră ştiinţifică tot ceea ce este cuprins în diversele tratate ce au provenit de la acei bărbaţi sau femei care în lume au cunoscut FIINŢA.
Talmudul ebraic, Biblia Creştină, Bhagavad-Gita, Dhammapada, Cartea Prefacerilor, Coranul etc. etc. etc. sunt toate opere preasfinte ce au fost revelate de FIINŢĂ acelor puţini care au îndrăznit „să renunţe la tot pentru a găsi totul”.
Neîndoielnic, acei puţini au ştiut să interpreteze sfintele doctrine pentru că nu s-au lăsat îmbuteliaţi în raţionalismul speculativ, fugind în fiecare clipă de interpretările literale ce produc doar fanatisme sfâşietoare ce înnebunesc mulţimile. Gnosticii dispreţuim litera care ucide şi căutăm spiritul care dă viaţă. Pentru a înţelege eternele adevăruri trebuie să ne debarasăm de tot felul de prejudecăţi sociale, de tradiţii dogmatice şi de temeri de tot felul pentru ca, atunci, să putem experimenta cruda realitate a ceea ce este divin…
Ceea ce numim în argoul religios ca DUMNEZEU (creatorul) şi OMUL (ca şi creaţie) constituie o pereche indisolubilă care, din nefericire, s-a separat când acesta din urmă a uitat de primul şi a căzut în adorarea de sine însuşi şi a formelor materiale ce îi condiţionează somnul său permanent. Gnoza întotdeauna ne va invita la trezire şi de aceea insistă, în mod cicălitor, asupra necesităţii de a activa toate mecanismele psihice şi biologice cu care am fost dotaţi din zorii creaţiei, pentru ca într-o zi să ne deschidem ochii şi să asistăm la maiestatea ce-l învăluie pe Tatăl tuturor lucrurilor…
Să spunem, pentru a încheia această introducere, că „DUMNEZEU NU ARE FII PREFERAŢI, DAR ARE FII CARE-L PREFERĂ”. Apocalipsa Creştină subliniază: „Din vremurile profeţilor, cerul se ia cu asalt şi doar cei curajoşi l-au cucerit”.
joi, 5 iunie 2008
Lenesul...
Azi a fost o zi incarcata pentru mine (in sfarsit s-a terminat sesiunea) si sunt destul de obosita acum...as vrea sa va scriu mai multe, dar sunt epuizata. Drept urmare o sa va las sa cititi despre un animalutz foarte interesant....Lenesul ;)) (caracteristicile lui mi se potrivesc de minune in momentul acesta :D)
"Lenesii provin din unul dintre cele mai primare ordine de mamifere, Xenartha, acest ordin aparand in urma cu circa 35 milioane de ani in urma, in America de Sud. Sunt strans inruditi cu animalele Tatu si Furnicar.astzai, doar doua genuri de lenesi mai exista (formate din cinci specii), in America de Sud, desi in trecut existau peste 35 de genuri raspandite in America de Sud, Antarctica, America Centrala si America de Nord, unele exemplare fiind intalnite chiar si in Alaska. Lenesii disparuti au marimea corpului variabila, de la un metru pana la marimea unui elefant (cei din genul cel mai mare, Megatherium).
Cele doua genuri moderne de lenesi sunt Bradypus, lenesii cu trei degete, si Choloepus, lenesii cu doua degete. Numarul de degete este variabil doar pentru membrele posterioare, cele anterioare avand trei degete indiferent de specie.
Ambele specii de lenesi traiesc in copaci si au un mod de miscare foarte interesant, ca si cand ar fi pe suspensii. Desi sunt foarte similare, cele doua specii nu sunt, totusi, inrudite. Bradypus este mai inrudit cu familia Megatheriidae, in timp ce Choloepus este inrudit cu familia Megalonychidae.
Lenesii moderni traiesc in padurile din America de Sud. In ciuda ghearelor lungi, curbate si ascutite, sunt animale ierbivore si mananca mai ales frunze de copaci, deoarce dintii lor sunt foarte primitivi si slabi, datorita lipsei smaltului, si nu pot mesteca altceva. Ghearele sunt parte a adaptarii lor la viata in copaci si ii ajuta sa ramana suspendati in copaci atunci cand dorm.
Lenesii sunt, in general, animale nocturne si se misca destul de putin atunci cand sunt treze. Atunci cand se misca, este intotdeauna o miscare lenta si deliberata. Modul lent de viata este reflectat si in metabolismul lot. Lenesii isi petrec timpul digerand mancarea si, in consecinta, defecarea are loc o data sau de doua ori pe saptamana.
Rata lenta a metabolismului lenesilor le afecteaza capacitatea de a se lupta cu bolile. Majoritatea lenesilor supravietuiesc cu dificultate in captivitate, in afara habitatului lor natural, deoarece nu se pot lupta cu noii virusi si nu se pot adapta nici la climatele mai reci."
V-am lasat. Ma duc sa...lenevesc ;))
"Lenesii provin din unul dintre cele mai primare ordine de mamifere, Xenartha, acest ordin aparand in urma cu circa 35 milioane de ani in urma, in America de Sud. Sunt strans inruditi cu animalele Tatu si Furnicar.astzai, doar doua genuri de lenesi mai exista (formate din cinci specii), in America de Sud, desi in trecut existau peste 35 de genuri raspandite in America de Sud, Antarctica, America Centrala si America de Nord, unele exemplare fiind intalnite chiar si in Alaska. Lenesii disparuti au marimea corpului variabila, de la un metru pana la marimea unui elefant (cei din genul cel mai mare, Megatherium).
Cele doua genuri moderne de lenesi sunt Bradypus, lenesii cu trei degete, si Choloepus, lenesii cu doua degete. Numarul de degete este variabil doar pentru membrele posterioare, cele anterioare avand trei degete indiferent de specie.
Ambele specii de lenesi traiesc in copaci si au un mod de miscare foarte interesant, ca si cand ar fi pe suspensii. Desi sunt foarte similare, cele doua specii nu sunt, totusi, inrudite. Bradypus este mai inrudit cu familia Megatheriidae, in timp ce Choloepus este inrudit cu familia Megalonychidae.
Lenesii moderni traiesc in padurile din America de Sud. In ciuda ghearelor lungi, curbate si ascutite, sunt animale ierbivore si mananca mai ales frunze de copaci, deoarce dintii lor sunt foarte primitivi si slabi, datorita lipsei smaltului, si nu pot mesteca altceva. Ghearele sunt parte a adaptarii lor la viata in copaci si ii ajuta sa ramana suspendati in copaci atunci cand dorm.
Lenesii sunt, in general, animale nocturne si se misca destul de putin atunci cand sunt treze. Atunci cand se misca, este intotdeauna o miscare lenta si deliberata. Modul lent de viata este reflectat si in metabolismul lot. Lenesii isi petrec timpul digerand mancarea si, in consecinta, defecarea are loc o data sau de doua ori pe saptamana.
Rata lenta a metabolismului lenesilor le afecteaza capacitatea de a se lupta cu bolile. Majoritatea lenesilor supravietuiesc cu dificultate in captivitate, in afara habitatului lor natural, deoarece nu se pot lupta cu noii virusi si nu se pot adapta nici la climatele mai reci."
V-am lasat. Ma duc sa...lenevesc ;))
marți, 3 iunie 2008
Doamna si Vagabondul
Citeam mai devreme un articol despre cele mai celebre saruturi din istorie. Unele sunt simbolice (precum sarutul lui Iuda) si nu-si au locul in clasament, dar nu asta e ideea. Printre multe altele era si sarutul dintre Doamna si Vagabondul. Am gasit fragmentelul acesta pe yotube si vi l-am atasat ca sa va amintiti si voi ;;)
Tu cat de repede tastezi? ;))
Navigand pe net, am dat peste un test de masurare a vitezei de tehnoredactare. E destul de interesant asa ca m-am gandit sa vi-l arat si voua. Eu am reusit sa scriu 50 de cuv dintre care 3 gresite...asadar numai 47 corecte. Care face mai mult primeste un :* de la mine ;))
47 words
47 words
luni, 2 iunie 2008
SCOPUL EXISTENTEI NOASTRE
Gnoza se referă la ştiinţa tuturor ştiinţelor, acea artă care, ca fruct al unei inspiraţii revelate, înalţă artistul până a-l face să fuzioneze cu opera sa. Gnoza, nefiind o filozofie, este totuşi veriga de legătură care uneşte lanţul istoric al dezvoltării gândirii umane şi dă, de asemenea, răspunsuri precise şi logice la dilema neliniştitoare a lui “a fi” sau “a nu fi”, care se dezbate pe terenul conştient şi cognoscibil al fiecărei persoane.
„Gnoza este o învăţătură cosmică care aspiră să readucă în interiorul fiecăruia dintre noi capacitatea de a trăi într-un mod conştient şi inteligent” spune părintele gnozei contemporane, Samael Aun Weor. Ea este despărţită total de intelectualismul arid, ambiguu, speculativ, de lumea aridă a teoriilor care crează confuzii şi îndoieli intelectuale. Fără a fi o religie, Gnoza este cheia legitimului „religare“, susţinut în orice sistem religios, oricare ar fi fost epoca sa de apariţie şi modalitatea de expresie.
La rândul său, cuvântul GNOZǍ a dat origine la alte noi cuvinte-concepte, astfel avem:
PREGNOSTIC: Adjectiv care semnalează acele forme de gândire care din exterior seamănă cu gnosticismul autentic deşi nu înglobează în structura lor generală finalitatea Gnozei.
PROTOGNOSTIC: Este orice sistem incipient sau germinal care aspiră la reunirea cu izvorul gnostic.
Multe definiţii au încercat să monopolizeze sensul adevărat a ceea ce trebuie să înţelegem prin Gnoză sau Gnosticism. Acest fapt creează certe dificultăţi când se încearcă prezentarea pe larg a dezvoltării gândirii gnostice, în mare parte datorită faptului că multe documente de încredere, care structurau sistemul gnostic de altă dată, astăzi nu mai există. În consecinţă, au fost emise multe afirmaţii „aventuroase“ promovate de unii investigatori cărora le lipseau izvoarele adecvate referitoare la aceste teme.
Investigatorii imparţiali au afirmat întotdeauna că Gnosticismul este un fenomen foarte personal, propriu, legat de activitatea Conştiinţei în om, în străduinţa acestuia de a descifra misterele care-i relaţionează existenţa cu cea a Creatorului său, precum şi rezultatele care derivă din această legătură necunoscută. Gnoza devine astfel o cunoaştere revelatoare, eminamente practică, care caută să semnaleze atitudinea corectă a omului în faţa vieţii şi să o conducă, prin intermediul unor trăiri şi experienţe personale, la soluţionarea enigmei propriei sale existenţe.
Această cunoaştere universală şi atemporală din care a emanat imensa asemănare teologică, filozofică, artistică şi simbolică a marilor civilizaţii ale trecutului, este dovada că toate au la origine acelaşi izvor. „JANA”, „YANA”, „GNANA” sau „GNOSIS” este ştiinţa lui JANO sau ştiinţa Cunoaşterii INIŢIATICE, ştiinţa lui ENOICHION sau a Proorocului. Cuvântul „JINA” de la care provine termenul „Gnosis” nu este decât pronunţia în castiliană a cuvântului amintit mai sus; adevărata sa scriere derivă din Persană şi din Arabă şi nu este „JINA”, ci „DJIN” sau „DJINN” şi astfel îl vedem folosit de mulţi autori.
O persoană cu o minimă erudiţie în domeniu nu va cădea azi, ca mai demult, în eroarea simplistă de a scoate la iveală curentele Gnostice ale vreunei laturi spirituale exclusive. Deşi este cert că trebuie să ţinem cont de învăţăturile gnostice conţinute în elementele Elenistice şi Orientale, incluzând Persia, Mesopotamia, Siria, India, Tibetul, Palestina, Egiptul etc., să nu ignorăm principiile gnostice perceptibile în sublimele culte ale populaţiilor Nahuatl, Toltecă, Aztecă, Zapotecă, Mayaşă, Incaşă, Chibcha, Quechua etc. din America Latină.
De-a lungul timpului cei care au căutat ”fenomene”, pasionaţi de pitorescul lucrurilor “extra-ordinare”, încercînd să exploreze lumea de dincolo de dogme, chiar dacă nu au investigat în profunzime învăţăturile sacre, au fost propulsorii unor concepţii noi, autonome şi cu aceasta au făcut posibilă înflorirea investigaţiilor asupra istoriei religioase a gnosticismului, la care asistăm de mai bine de treizeci de ani. Istorie îmbogăţită azi, din fericire, prin descoperirile de la Nag Hammadi, Turfan şi Qumran şi prin atenţia tot mai mare care se acordă gândirii tradiţionale a Orientului.
Mărturiile gnostice pe care le avem până în prezent se extind până în epoci şi locuri diferite. Şi ceea ce pentru mulţi autori reprezintă un inconvenient, rezultă a fi un avantaj pentru Gnoză, deoarece oricare ar fi fost mediul naşterii şi existenţei sale, mărturia gnostică exprimă întotdeauna aceeaşi realitate: “o înţelegere totală a ceea ce este”, prin care se înţelege existenţa a tot. Şi în această înţelegere intervin două elemente:
a) Gnoza;
b) Expresia sau relatarea pe care această Gnoză o dă despre sine
Teologic am putea afirma că Gnostic este acela care posedă Gnoza, Cunoaşterea. Însă e clar că această cunoaştere scapă analizelor raţionale obişnuite; corelaţia acestei Cunoaşteri este intimitatea infinită, spirituală a persoanei.
Este evident aşadar, că oriunde un om a reuşit să se apropie de realitatea supremă care sălăşluieşte în interiorul său, el a putut să primească lumina adevărată care emană din izvorul iniţial constituit de către „Monada sa Divină“, ca să folosim limbajul lui Leibniz.
Este prin urmare depaşit să ne gândim la Gnoză ca la un simplu curent metafizic introdus în sânul creştinismului, aşa cum sugerează unii autori sau dogme. Gnoza constituie o atitudine existenţială cu caracteristici proprii, înrădăcinată în cea mai veche, elevată şi rafinată aspiraţie ezoterică a tuturor popoarelor, a cărei istorie, din păcate, nu este bine cunoscută de către antropologii moderni.
Va urma... Sursa: VOPUS
„Gnoza este o învăţătură cosmică care aspiră să readucă în interiorul fiecăruia dintre noi capacitatea de a trăi într-un mod conştient şi inteligent” spune părintele gnozei contemporane, Samael Aun Weor. Ea este despărţită total de intelectualismul arid, ambiguu, speculativ, de lumea aridă a teoriilor care crează confuzii şi îndoieli intelectuale. Fără a fi o religie, Gnoza este cheia legitimului „religare“, susţinut în orice sistem religios, oricare ar fi fost epoca sa de apariţie şi modalitatea de expresie.
La rândul său, cuvântul GNOZǍ a dat origine la alte noi cuvinte-concepte, astfel avem:
PREGNOSTIC: Adjectiv care semnalează acele forme de gândire care din exterior seamănă cu gnosticismul autentic deşi nu înglobează în structura lor generală finalitatea Gnozei.
PROTOGNOSTIC: Este orice sistem incipient sau germinal care aspiră la reunirea cu izvorul gnostic.
Multe definiţii au încercat să monopolizeze sensul adevărat a ceea ce trebuie să înţelegem prin Gnoză sau Gnosticism. Acest fapt creează certe dificultăţi când se încearcă prezentarea pe larg a dezvoltării gândirii gnostice, în mare parte datorită faptului că multe documente de încredere, care structurau sistemul gnostic de altă dată, astăzi nu mai există. În consecinţă, au fost emise multe afirmaţii „aventuroase“ promovate de unii investigatori cărora le lipseau izvoarele adecvate referitoare la aceste teme.
Investigatorii imparţiali au afirmat întotdeauna că Gnosticismul este un fenomen foarte personal, propriu, legat de activitatea Conştiinţei în om, în străduinţa acestuia de a descifra misterele care-i relaţionează existenţa cu cea a Creatorului său, precum şi rezultatele care derivă din această legătură necunoscută. Gnoza devine astfel o cunoaştere revelatoare, eminamente practică, care caută să semnaleze atitudinea corectă a omului în faţa vieţii şi să o conducă, prin intermediul unor trăiri şi experienţe personale, la soluţionarea enigmei propriei sale existenţe.
Această cunoaştere universală şi atemporală din care a emanat imensa asemănare teologică, filozofică, artistică şi simbolică a marilor civilizaţii ale trecutului, este dovada că toate au la origine acelaşi izvor. „JANA”, „YANA”, „GNANA” sau „GNOSIS” este ştiinţa lui JANO sau ştiinţa Cunoaşterii INIŢIATICE, ştiinţa lui ENOICHION sau a Proorocului. Cuvântul „JINA” de la care provine termenul „Gnosis” nu este decât pronunţia în castiliană a cuvântului amintit mai sus; adevărata sa scriere derivă din Persană şi din Arabă şi nu este „JINA”, ci „DJIN” sau „DJINN” şi astfel îl vedem folosit de mulţi autori.
O persoană cu o minimă erudiţie în domeniu nu va cădea azi, ca mai demult, în eroarea simplistă de a scoate la iveală curentele Gnostice ale vreunei laturi spirituale exclusive. Deşi este cert că trebuie să ţinem cont de învăţăturile gnostice conţinute în elementele Elenistice şi Orientale, incluzând Persia, Mesopotamia, Siria, India, Tibetul, Palestina, Egiptul etc., să nu ignorăm principiile gnostice perceptibile în sublimele culte ale populaţiilor Nahuatl, Toltecă, Aztecă, Zapotecă, Mayaşă, Incaşă, Chibcha, Quechua etc. din America Latină.
De-a lungul timpului cei care au căutat ”fenomene”, pasionaţi de pitorescul lucrurilor “extra-ordinare”, încercînd să exploreze lumea de dincolo de dogme, chiar dacă nu au investigat în profunzime învăţăturile sacre, au fost propulsorii unor concepţii noi, autonome şi cu aceasta au făcut posibilă înflorirea investigaţiilor asupra istoriei religioase a gnosticismului, la care asistăm de mai bine de treizeci de ani. Istorie îmbogăţită azi, din fericire, prin descoperirile de la Nag Hammadi, Turfan şi Qumran şi prin atenţia tot mai mare care se acordă gândirii tradiţionale a Orientului.
Mărturiile gnostice pe care le avem până în prezent se extind până în epoci şi locuri diferite. Şi ceea ce pentru mulţi autori reprezintă un inconvenient, rezultă a fi un avantaj pentru Gnoză, deoarece oricare ar fi fost mediul naşterii şi existenţei sale, mărturia gnostică exprimă întotdeauna aceeaşi realitate: “o înţelegere totală a ceea ce este”, prin care se înţelege existenţa a tot. Şi în această înţelegere intervin două elemente:
a) Gnoza;
b) Expresia sau relatarea pe care această Gnoză o dă despre sine
Teologic am putea afirma că Gnostic este acela care posedă Gnoza, Cunoaşterea. Însă e clar că această cunoaştere scapă analizelor raţionale obişnuite; corelaţia acestei Cunoaşteri este intimitatea infinită, spirituală a persoanei.
Este evident aşadar, că oriunde un om a reuşit să se apropie de realitatea supremă care sălăşluieşte în interiorul său, el a putut să primească lumina adevărată care emană din izvorul iniţial constituit de către „Monada sa Divină“, ca să folosim limbajul lui Leibniz.
Este prin urmare depaşit să ne gândim la Gnoză ca la un simplu curent metafizic introdus în sânul creştinismului, aşa cum sugerează unii autori sau dogme. Gnoza constituie o atitudine existenţială cu caracteristici proprii, înrădăcinată în cea mai veche, elevată şi rafinată aspiraţie ezoterică a tuturor popoarelor, a cărei istorie, din păcate, nu este bine cunoscută de către antropologii moderni.
Va urma... Sursa: VOPUS
marți, 27 mai 2008
Sistemul de invatamat din Romania
Tocmai m-am intors de la primul examen din sesiunea asta (defapt al doilea daca iau in considerare si colocviul la engleza) de la care am venit cu un gust amar. Ce anume m-a deranjat? M-a deranjat faptul ca la noi in Romania se obisnuieste sa se mearga dupa proverbu: "Fa ce zice popa, nu ce face popa." Adica mai exact una se zice si alta se face. Teoretic totul e roz si pufos, practic ne aflam in mijlocul unei mocirle de toata frumusetea.
Pe langa sutele de alte lucruri care merg prost in tara asta, am remarcat azi (inca o data daca mai era nevoie) ca sistemul de invatamant din Romania nu numai ca e cu un picior in groapa, dar se pare ca in curand o sa mancam si coliva.
Dupa cum ziceam, la examenul de azi totul a decurs "extraordinar de bine" (a se citi catastrofal).Dupa ce ne-am perindat timp de juma' de ora dintr-o sala in alta ( desi la avizier era stabilita de 2 sapt sala in care urma sa se tina examenul), a urmat o alta jumatate de ora in care proful a trebuit sa ne explice (mai ceva decat la BAC) cum anume trebuie sa procedam pentru a completa foaia de examen.
Treaba deloc usoara daca stam sa ne gandim ca trebuia mentionat: randul pe care ne aflam (cu litere de la A la E), pozitia pe rand (de la 1 la 12) si codul aferent care se afla in interiorul plicului cu subiectele. Ce mai tura vura, mai ceva decat la examenele nationale. Dar in fine, nu aceasta a fost partea care m-a nemultumit pe mine. Ceea cea m-a deranjat a fost modul in care au fost concepute subiectele.
Un semestru intreg am fost bombardati atat la Psihologia Educatiei, cat si la Pedagogie si chiar si la Introducere in psihologie cu teorii si cercetari de tot felul care au conchis ca invatatul pe de rost nu numai ca este nerecomandat, dar ca este mai ales inutil. De asemenea profesorii nu trebuie sa incurajeze aceasta forma de invatat si evident nu trebuie sa ceara invatarea mecanica a materialului didactic, ci invatarea bazata pe intelegerea continutului semantic.
Aceste minunate sfaturi exista in toate manualele de pedagogie, dar bineinteles ca nimeni nu le ia in seama si cu atat mai putin cei care au studiat pedagogia pentru a ajunge ceea ce sunt acum: profesori.
Si cum spuneam, dupa un astfel de semestru, dragii nostri profesori universitari de la catedra de psihologie au procedat exact pe dos. Ne-au cerut sa precizam anii studiilor de cercetare efectuate si numele cercetatorilor-furnica (adik orice psiholog care a contribuit chiar si cu o teorie fara prea mare importanta si care intr-un final a fost infirmata) si chiar mai mult decat atat unii au avut pretentia sa scriem totul "ca la carte" fara sa omitem vreun semn de punctuatie.
Astfel sta treaba deci in minunatul nostru sistem educational: teorie cat cuprinde (cat mai inutila si mai redundanta cu putinta) iar practica, care vezi doamne se face (la facultatea mea cel putin) nu te ajuta cu nimic (in conditiile in care psihologul la care te duci iti cere bani pentru a-ti trece pe fisa de evaluare numarul necesar de ore de practica).
In circumstantele date, studentul (elevul) care are sansele cele mai mari la nota 10 este prototipul tocilarului sau al studentului de bani gata. Nu-ti cere nimeni sa treci informatia prin filtrul mintii sau sa o pricepi. Nu te intreaba nimeni daca esti de acord cu teoriile unor psihologi care la drept vorbind "si-au dat si ei cu parerea" (am precizat unii). Tot ceea ce conteaza este sa reproduci informatia ca de pe banda magnetica.
Si daca asa se prezinta lucrurile la facultatea de Psihologie...atunci ce pretentii sa mai avem de la restul facultatilor? Eu una prefer sa nu mai mai gandesc.
Ca o concluzie...
Pe langa sutele de alte lucruri care merg prost in tara asta, am remarcat azi (inca o data daca mai era nevoie) ca sistemul de invatamant din Romania nu numai ca e cu un picior in groapa, dar se pare ca in curand o sa mancam si coliva.
Dupa cum ziceam, la examenul de azi totul a decurs "extraordinar de bine" (a se citi catastrofal).Dupa ce ne-am perindat timp de juma' de ora dintr-o sala in alta ( desi la avizier era stabilita de 2 sapt sala in care urma sa se tina examenul), a urmat o alta jumatate de ora in care proful a trebuit sa ne explice (mai ceva decat la BAC) cum anume trebuie sa procedam pentru a completa foaia de examen.
Treaba deloc usoara daca stam sa ne gandim ca trebuia mentionat: randul pe care ne aflam (cu litere de la A la E), pozitia pe rand (de la 1 la 12) si codul aferent care se afla in interiorul plicului cu subiectele. Ce mai tura vura, mai ceva decat la examenele nationale. Dar in fine, nu aceasta a fost partea care m-a nemultumit pe mine. Ceea cea m-a deranjat a fost modul in care au fost concepute subiectele.
Un semestru intreg am fost bombardati atat la Psihologia Educatiei, cat si la Pedagogie si chiar si la Introducere in psihologie cu teorii si cercetari de tot felul care au conchis ca invatatul pe de rost nu numai ca este nerecomandat, dar ca este mai ales inutil. De asemenea profesorii nu trebuie sa incurajeze aceasta forma de invatat si evident nu trebuie sa ceara invatarea mecanica a materialului didactic, ci invatarea bazata pe intelegerea continutului semantic.
Aceste minunate sfaturi exista in toate manualele de pedagogie, dar bineinteles ca nimeni nu le ia in seama si cu atat mai putin cei care au studiat pedagogia pentru a ajunge ceea ce sunt acum: profesori.
Si cum spuneam, dupa un astfel de semestru, dragii nostri profesori universitari de la catedra de psihologie au procedat exact pe dos. Ne-au cerut sa precizam anii studiilor de cercetare efectuate si numele cercetatorilor-furnica (adik orice psiholog care a contribuit chiar si cu o teorie fara prea mare importanta si care intr-un final a fost infirmata) si chiar mai mult decat atat unii au avut pretentia sa scriem totul "ca la carte" fara sa omitem vreun semn de punctuatie.
Astfel sta treaba deci in minunatul nostru sistem educational: teorie cat cuprinde (cat mai inutila si mai redundanta cu putinta) iar practica, care vezi doamne se face (la facultatea mea cel putin) nu te ajuta cu nimic (in conditiile in care psihologul la care te duci iti cere bani pentru a-ti trece pe fisa de evaluare numarul necesar de ore de practica).
In circumstantele date, studentul (elevul) care are sansele cele mai mari la nota 10 este prototipul tocilarului sau al studentului de bani gata. Nu-ti cere nimeni sa treci informatia prin filtrul mintii sau sa o pricepi. Nu te intreaba nimeni daca esti de acord cu teoriile unor psihologi care la drept vorbind "si-au dat si ei cu parerea" (am precizat unii). Tot ceea ce conteaza este sa reproduci informatia ca de pe banda magnetica.
Si daca asa se prezinta lucrurile la facultatea de Psihologie...atunci ce pretentii sa mai avem de la restul facultatilor? Eu una prefer sa nu mai mai gandesc.
Ca o concluzie...
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)